Ce este o urnă? – Istoria și semnificația unei urne

Urnele funerare se numără printre cele mai vechi obiecte create de om, datând de mii de ani în aproape toate culturile. Acest ghid explorează ce este o urnă, originea cuvântului și modul în care practica incinerării și urnele care conțin cenușa au evoluat din epoca de piatră până în zilele noastre.

Răspuns rapid: O urnă funerară este un recipient care conține cenușa unei persoane sau a unui animal de companie după incinerare. Cuvântul provine din latinescul „urna”, care desemnează un ulcior sau un vas. Cele mai vechi urne funerare cunoscute datează din jurul anului 7000 î.Hr., în Jiahu, China, iar practica s-a extins în epoca bronzului, în Grecia și Roma antică, înainte de a scădea în intensitate odată cu începuturile creștinismului, pentru ca apoi să cunoască o puternică revenire la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astăzi, incinerarea este alegerea majoritară în Regatul Unit (peste 77 %) și progresează în toată Europa, precum și în America de Nord.

Ce înseamnă cuvântul „urnă”?

„Urnă” provine din latinescul urna, care desemnează un ulcior sau un vas, iar unii îl leagă de urere, „a arde”. Deși urnele au conținut istoric de toate, de la băuturi calde la buletine de vot, sensul cel mai curent astăzi este cel de recipient pentru cenușa unei persoane decedate. Cele mai multe sunt decorate într-un fel sau altul.

Ce este o urnă funerară?

O urnă funerară este un recipient fabricat pentru a conține cenușă. Acestea există sub numeroase forme, mărimi și materiale și pot constitui un loc de odihnă permanent pentru cenușă, păstrată într-un cămin, un columbar sau o criptă. Păstrarea cenușii într-o urnă îi permite unei familii să păstreze un apropiat alături de ea sau într-un spațiu memorial public unde generațiile viitoare se vor putea reculege.

Cât de veche este practica incinerării?

Cele mai vechi urne funerare cunoscute au fost descoperite la Jiahu în China, unde 32 de urne de mărimi variate (sugerând atât adulți, cât și copii) datează din jurul anului 7000 î.Hr. Se estimează că actul de a reduce un corp la cenușă datează de la începutul epocii de piatră, în jurul anului 3000 î.Hr., probabil în Europa și Orientul Apropiat, ceramica decorată din epoca de piatră din vestul Rusiei fiind considerată ca având conținut cenușă.

Incinerarea s-a dezvoltat în epoca bronzului (între 2500 și 1000 î.Hr.), atingând insulele britanice și peninsula iberică, cu cimitire rezervate cenușii apărând în Ungaria, Italia, Europa de Nord și Irlanda. În jurul anului 1000 î.Hr., în epoca miceniană, incinerarea era comună în Grecia antică, iar Iliada lui Homer o descrie ca pe un sfârșit demn pentru războinicii căzuți în luptă. Sub Imperiul Roman, aceasta era rezervată membrilor onorați ai societății, cenușa fiind păstrată în urne în interiorul unor clădiri asemănătoare columbarelor.

Odată cu ascensiunea creștinismului timpuriu la sfârșitul epocii romane, incinerarea a fost abandonată, descurajată deoarece era considerată păgână, iar înhumarea s-a impus, o schimbare consolidată sub Constantin în secolul al IV-lea. În Evul Mediu, incinerarea a fost chiar utilizată ca o formă de pedeapsă și a rămas rară în Occident timp de secole.

Când a redevenit populară incinerarea?

Revenirea modernă a început la sfârșitul secolului al XIX-lea. În Anglia, creșterea urbană rapidă după 1800 a exercitat o presiune asupra cimitirelor parohiale, iar din anii 1850, lipsa spațiului pentru înhumări a împins Parlamentul să privilegieze cimitirele. Un model de urnă prezentat de italianul Brunetti la Expoziția Universală de la Viena din 1873 a atras atenția, iar Sir Henry Thompson, medicul reginei Victoria, a fondat Cremation Society of England în 1874, ducând la crearea primelor crematorii la Woking, în Anglia, și la Gotha, în Germania.

America de Nord a urmat în aceiași ani, cu primul crematoriu construit la Washington, în Pennsylvania, de dr. Julius LeMoyne, împins de clerul care căuta o reformă a funeraliilor și de medici îngrijorați de igiena din apropierea cimitirelor. În jurul anului 1900, existau aproximativ 20 de crematorii în Statele Unite, iar în 1913, Dr. Hugo Erichsen le-a reunit în cadrul Cremation Association of America. Mentalitățile religioase au evoluat și ele: Biserica Catolică a ridicat interdicția în anii 1960, iar Codul de drept canonic din 1983 a confirmat că nu interzice incinerarea.

Care este nivelul de popularitate al incinerării astăzi?

Incinerarea este acum alegerea majoritară în Regatul Unit și progresează în toată Europa, precum și în America de Nord. Rata în Regatul Unit a crescut de la aproximativ 34,7 % în 1960 la 77,05 % în 2017, în timp ce Japonia a atins aproximativ 99 % în 2019. Un cost mai mic, terenuri limitate și o preferință crescută pentru opțiuni mai ecologice explică această tendință. Poți compara costurile în ghidul nostru despre costurile incinerării și ale înhumării.

Cum se compară urnele antice cu cele de astăzi?

Urnele antice erau adesea profund personale. Urnele din epoca bronzului din Pomerania, lângă Marea Baltică, erau sculptate cu fețe realiste, texturi de țesături și modele de tatuaje. Urnele din epoca fierului din Tamil Nadu, în sudul Indiei, comportau modele de frunze și animale care făceau ecou picturilor rupestre locale, iar urnele amazoniene erau decorate cu mărgele de sticlă încrustate în rășină. Astăzi, această nevoie de personalizare rămâne: familiile aleg urne care reflectă o credință, o pasiune sau o personalitate, fie că este vorba de ceramică clasică și artistică, de urne biodegradabile care redau cenușa pământului sau apei, sau de creații discrete care nu seamănă deloc cu niște urne.

Din ce în ce mai mult, familiile moderne păstrează, de asemenea, o mică parte într-o urnă suvenir sau o bijuterie de cenușă, iar incinerarea animală continuă să crească. Pentru idei despre ce poți face cu cenușa, consultă spațiul nostru dedicat despre ce trebuie să faci cu cenușa după incinerare.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă cuvântul „urnă”?

Provine din latinescul „urna”, care desemnează un ulcior sau un vas, și este probabil legat de „urere”, „a arde”. Astăzi, desemnează cel mai adesea un recipient destinat să adăpostească cenușa unei persoane decedate.

Cât de vechi sunt urnele funerare?

Cele mai vechi urne funerare cunoscute datează din jurul anului 7000 î.Hr., la Jiahu în China, unde au fost descoperite 32 de urne de mărimi variate. Practica incinerării în sine ar putea data din jurul anului 3000 î.Hr., la începutul epocii de piatră.

De ce a fost abandonată incinerarea atât de mult timp?

Pe măsură ce creștinismul timpuriu se răspândea la sfârșitul epocii romane, incinerarea a fost descurajată ca practică păgână, iar înhumarea a devenit norma, o poziție întărită sub Constantin. A rămas rară în Occident pe tot parcursul Evului Mediu înainte de a cunoaște o revenire la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Cât de răspândită este incinerarea astăzi?

Este alegerea majoritară în Regatul Unit, crescând de la aproximativ 35 % în 1960 la peste 77 % în 2017, și progresează în Europa și America de Nord. Japonia a atins aproximativ 99 % în 2019.

Produse similare

Categorii

Urne pentru animaleUrne din ceramicăUrne pentru pisiciUrne pentru câiniUrne pentru animale miciObiecte suvenir