Către Flush, câinele meu – Elizabeth Barrett Browning

Către Flush, câinele meu

Prieten iubitor, dar al celei

Ce, păstrându-și credința în tine,

Trăiește în firea ta umilă;

Fie ca binecuvântarea mea să fie rostită

Cu mâna pe capul tău mic,

Dulc companion și seamăn!

Asemenea buclelor brune ale unei doamne,

Plutesc urechile tale de mătase, fără flacără,

De fiecare parte, cu cumințenie,

Iar pieptul tău de culoarea argintului

Strălucește și se distinge pur

De restul corpului tău bogat.

Întunecat la culoare rămâne trupul tău,

Până când soarele, în acea oră,

Alungă matitatea, —

Când buclele tale netede, cu miile,

Se aprind de aur în toate părțile,

Într-o plinătate cu reflexii bronzate.

Sub mâna mea care te mângâie,

Ochii tăi vii, de culoarea alunei,

Se trezesc, se măresc, —

Tu țâșnești într-un salt brusc,

Plin de ștrengărie și veselie,

Sărind ca un armăsar plin de avânt.

Sari! Coada ta lată unduiește în lumină;

Sari! Picioarele tale zvelte au strălucirea căminului,

Marginite de franjuri îmbrăcate.

Sari — acele urechi cu ciucuri care îți aparțin

Scânteiază ciudat, fine și frumoase, pe care le ții

Pe degetele lor aurii trasate.

Totuși, drăgălașul meu companion jucăuș,

E prea puțin pentru o asemenea onoare

Să laud raritatea ta!

Alți câini te-ar putea egala

Poate în acele urechi căzute, fără greșeală,

Și în această frumusețe rece.

Dar despre tine se va spune,

Acest câine a vegheat lângă un pat

Zi și noapte fără să obosească, —

A vegheat într-o cameră cu draperii trase,

Unde nicio rază nu străpungea umbrele și suferința

În jurul bolnavului abandonat.

Trandafiri, culeși pentru o vază,

În acea încăpere au pierit pe rând,

Lăsând în urmă lumina și briza —

Acest câine singur a vegheat, fără preget,

Știind că atunci când lumina a plecat,

Iubirea rămâne să strălucească, fără replică.

Alți câini în roua cimbrului

Au urmărit iepurii dis-de-dimineață

Pe câmpie sau pe pajiștea însorită —

Acest câine singur s-a strecurat, treaz,

Lângă un obraz palid care dormita,

Împărțind umbra alături de el.

Alți câini cu fire loială

Au sărit la fluier fără rival,

Alergând spre lemn în nebunie —

Acest câine singur a rămas la îndemână,

La un cuvânt abia șoptit,

Sau la un suspin mai adânc îndurat.

Și dacă una sau două lacrimi grăbite

Cădeau pe urechile tale reci,

Sau dacă un suspin își dubla durerea, —

El sărea cu o grabă bruscă,

Făcând tumbe, drăgăstos, respirând repede,

Într-un chin tandru în care trăiește.

Și acest câine era mulțumit,

Dacă o mână palidă și subțire aluneca

De-a lungul buzelor sale atârnânde, —

Unde își înfunda botul întinzându-și

Bărbia apoi — pentru a se așeza

Pe palma lăsată deschisă pentru a-l îmbrățișa.

Acest câine, dacă o voce prietenă

Îl cheamă spre o bucurie mai frumoasă

Decât a păzi astfel camera închisă,

„Vino!” implorând de la ușa morocănoasă, —

Se retrage înapoi ca înainte, fără pauză,

Presându-se de mine, sărind cu ardoare.

De aceea, acestui câine vreau,

Tandru, fără nicio urmă de dispreț,

Să-i aduc laudă și favoare!

Mâna mea așezată pe capul său cu fericire,

Binecuvântarea mea este rostită

Pentru asta, și pentru tot ce urmează.

Și pentru că mă iubește așa, mai tare

Decât o va face seamănul său la început

Adesea, fie el bărbat sau femeie,

Eu redau și mai multă iubire în suflet

Decât primesc câinii de la oameni, —

Aplecându-mă dincolo de soarta mea de om.

Binecuvântări asupra ta, câinele meu drag,

Fie ca niște coliere frumoase să-ți fie podoabă,

Fie ca laptele dulce să te hrănească din plin!

Fie ca plăcerile să dea din coadă —

Fie ca mâinile cu gesturi blânde, niciodată arzătoare,

Să nu uite să te mângâie la ceasul serii!

Fie ca perna pufoasă să-ți susțină capul,

Fie ca învelitoarea de mătase să-ți fie sărbătoare,

Fie ca soarele să-ți ajute somnul în căutare!

Fie ca bâzâitul vreunei muște să nu te trezească —

Fie ca niciun om să nu-ți spargă cupa roșiatică,

Făcută pentru a bea adânc, fără pereche.

Fie ca pisicile mustăcioase să fugă din calea ta —

Fie ca dopuri robuste să-și păstreze locul

Departe de tine și de apele de colonie distilate;

Fie ca nucile să-ți presare drumul fără a fi înlocuite

De pietre, și fie ca prăjiturile tale de sărbătoare

Să devină rația ta zilnică!

E oare o batjocură să-ți doresc binele? —

Am lacrimi în ochi gândindu-mă, al meu,

Că ești făcut atât de drept și de frumos,

Binecuvântarea trebuie să fie dreaptă de la început, —

Poți face puțină bucurie în această lume nouă,

Tu, care iubești atât de mult, o, mielul meu.

Totuși fii binecuvântat până la înălțimea

Tuturor bunătăților și aromelor

Accesibile firii tale,

Doar iubit dincolo de această măsură,

Cu o iubire care răspunde celei tale, în adevăr,

Tu, iubitor companion al umanității!

Elizabeth Barrett Browning.

Produse similare

Vezi și

• Articole memoriale
• Bijuterii din cenușă

Categorii

Urne pentru animaleUrne din ceramicăUrne pentru pisiciUrne pentru câiniUrne pentru animale miciObiecte suvenir